MARETIA CREATORULUI - A i SE DARUI LUI, IN CABALA

    15.Maretia Creatorului - A se dărui Lui

   Cel mai important lucru pe acest drum, este dorinţa omului de a i se dărui Creatorului. Această dorinţă se realizează pe măsura eliberării sale din cătuşele EGO-ului. În acest timp omul se întreabă pentru ce merită să se ostenească în viaţă? Oare pentru valori materiale efemere, sau mai degraba pentru eternitate? Din realizările vieţii noastre nimic nu ne rămane, decat momentele de dragoste, de dăruire, sentimente şi concepţii legate de altruism, de sublim.

Omul are puterea de a se dedica drumului care conduce la gasirea Creatorului, din momentul în care începe să-i perceapă superioritatea şi imensitatea, atunci cand nu-i mai este greu să muncească pentru a-L intilni.

Creatorul acceptă ceea ce dorim să-i oferim, oferind la randul său atenţia, Omului care aspiră spre EL.

Intenţia interioară, kawanah, transformă acţiunile noastre exterioare, automate, în gesturi de dărnicie faţă de Creator.

Gandurile devin o ofranda oferită Lui, iar omul, în schimb, are în acest timp sentimentul că este cel care primeşte de la Creator; 

Posibilitatea de a-i oferi Creatorului, este cadoul cel mare ce a fost dat unui  număr limitat de persoane în fiecare generaţie.

16. Credinţa şi Perceperea Creatorului

Omul care ajunge la decizia de a înceta goana după bunurile materiale pentru a urma calea spirituală, simte că s-a despărţit de întreaga lume. El este singur, plutind în spaţiul infinit, fără sprijin, fără rost. Toate cunoştinţele adunate de-a lungul anilor îi sunt acum de prisos. Simte că îşi pierde prietenii, familia, totul, pentru a putea păşi pe drumul care-l duce spre întalnirea cu Creatorul, spre a deveni unul cu El.

Faptul că aceste sentimente îl fac să sufere, provine din lipsa unei credinţe suficient de intense, din lipsa posibilităţii de a-L percepe pe Creator, ha Boreh.

Omul care suferă, nu a interiorizat încă in mod definitiv încrederea sa în Supravegherea Creatorului, netrăindu-i Prezenţa şi Guvernarea în tot ce îl înconjoară, peste absolut tot ce se întamplă. Suferinţa se micşorează pe măsură ce i se întăreşte credinţa, percepandu-L pe Creator ca actionand in totul, in orice.

Paralel, creşte în el dorinţa de a se abandona Creatorului, dorinţa de a-L urma cu ochii închişi. În acest stadiu, inaintand spre lumea spirituală, omul e gata să renunţe la tezaurul cunoştinţelor sale, la mandria sa, în mod de la sine înţeles, pentru a se reuni cu unicul posesor al inteligenţei supreme şi absolute - Creatorul. 

Percepţia prezenţei Creatorului se numeşte in cabala, credinţă, emunah.

Calatoria pe drumul spre obţinerea Credinţei, presupune abandonare totală acestui scop, care e de importanţă majoră.

Cu cat omul îi acordă mai multă importanţă, cu atat i se scurtează drumul şi îi creşte credinţa, avand şansa de a-i rămane în inimă pe veci. 

17. Realizarea spiritualităţii: 

Oare depindem de Providenţă, Haşgahah, pe deplin, sau totul e în mainile noastre ? 

Un mod aparte de Guvernare al Providenţei priveste norocul omului. 
Omul nu are nici o putere in lumea aceasta, de a-şi schimba norocul, dar i se pretinde să încerce să-şi schimbe caracterul prin propriile puteri. 
De fapt el nu e în stare de unul singur să se schimbe, însă pe măsura străduinţei sale, a sincerităţii sale, „îl convinge” pe Creator, acesta efectuand schimbarea sa. 
Creatorul este cel care il înalţă dincolo de lumea noastră, spre lumea superioară, a spiritualităţii.  

În mod paradoxal, omul trebuie să creadă totuşi că ar fi primit aceeaşi atenţie de la Creator, în orice caz, chiar dacă nu ar fi depus nici un efort! Important de reţinut: pe tot drumul spiritualităţii, suntem vexati pas cu pas, de existenta in paralel a situatiilor contradictorii, paradoxală, pe care trebuie sa le reunim in interiorul nostru. 

Dat fiind faptul că totul este dinainte programat, orice activitate ar îndeplini, omul trebuie să creadă, că ar fi ajuns in final, la acelaşi rezultat, chiar dacă ar fi dormit tot acest timp. 
Aici este vorba de faptul că omul nu trebuie să se considere pe sine autorul realizărilor sale, ci trebuie să-i ofere in mod constient, acest credit Lui, Creatorului. 

Deci, pe de o parte, un intelept mekubal îşi trăieşte viaţa de pămantean ca toată lumea, dar în acelaşi timp e ferm convins de Guvernarea absolută a Creatorului. 

Omul care atribuie această Intenţie, KAWANAH, tuturor activităţilor sale, va înălţa faptele sale cotidiene la rangul asa numitelor FAPTE BUNE, ma'asim tovim, adică spre o gandire spirituală.

Un exemplu clasic este cel al unui om bolnav care se tratează la medic dar e convins că, de fapt, este vindecat de Creator, şi îi oferă Lui omagiul recunoştinţei.

Deci, mai întai trebuie să acţionăm ca şi cum totul ar depinde de noi, (să mergem la doctor), iar în cele din urmă, să decidem că numai Creatorul a determinat rezultatele, oricum am fi procedat.

   

18. Rolul egoismului în Creatie, Briyah, suferinţele ce rezultă din egoism. 

La începutul lumii, a existat doar un Creator unic!

Crearea lumii începe să se desfăşoare prin generarea unei molecule, helkik, din Creator. Creatorul desprinde din sinea sa o parte, căreia îi atribuie noi însuşiri, diferite de ale sale. 
Prin atribuirea proprietăţii de ego, moleculei, Creatorul desparte această particulă de sinea sa. Această particulă provenita din El, conţine Eu-l nostru. 

Noi toti am fost si suntem in prezent, parte din Creator, ne aflam chiar si acum în lumea spirituală, desprinsa din loc şi din timp, o părticică din EL.

Molecula emanată nu încetează niciodata să simtă în interiorul sau prăpastia întunecată ce-l desparte de Creator. 

Acest spaţiu întunecat începe să se clarifice, cand Creatorul dezvăluie dorinţa sa de a readuce la El părticica emanată. Noi simţim acest întuneric în viaţa cotidiană, in tot ce reprezenta ea, in lumea creată în jurul nostru, de Creator care doreşte prin intermediul ei să-şi exercite influenţa sa asupra noastră.

Însă cum, şi cu ce scop?. 

Suferinţele vieţii sunt menite spre înălţarea omului deasupra egoismului, prin înţelegerea daunei infinite cauzate de ego. 
Omul ajunge să se roage să fie eliberat de egoism, să înceteze a se satisface pe sine, intelege ca dorinta egoista e izvorul tuturor suferinţelor. 

În articolul sau, Introducere la STUDIUL CELOR ZECE SAPIRE, HAKDAMAH LA TALMUD ESER HA SFIROT, Baal Hasulam scrie astfel: ”Într-adevăr, dacă vom dori să răspundem doar la o singură întrebare foarte vestită, eu sunt sigur că vor dispărea pentru totdeauna îndoielile şi întrebările, adică, întrebarea pusă de fiecare fiu al Omului, care ne este sensul vieţii?.

Dacă vom da ascultare inimii, urmand-o, vor dispărea toate îndoielile noastre în ce priveşte studiul CABALEI. 

Întrebările existenţiale îşi au originea în inimă, ele provin din profunzime, ele nu apartin de ratiune:

Ce sens am găsit în viaţă?

Ce înseamnă mulţimea de dureri suferite, mult mai mari decat plăcerile avute în aceasta viaţă? 
Aceste intrebari răsar în sufletul nostru cand nu mai avem puteri de a mai suferi, astfel incat moartea ne apare ca o dulce salvare. 

Care ne este oare castigul din toate aceste dureri? Cine se delectează prin ele, si pentru care scop?.

În subconştientul fiecăruia din noi este ascunsă întrebarea despre scopul şi sensul vieţii, intrebare, care, în momente de criză ne străpung sufletul, nelăsandu-ne în pace, aruncandu-ne în abisurile disperării, dandu-ne de înţeles cat suntem de neînsemnaţi. Iar acolo ne zvîrcolim de durere pană ni se aduce în cale iar, rezolvarea uşoară, de a continua pe valurile vieţii, in mod inconştient, ca mai'nainte.

19.Cabala-metoda eliberării din sclavia egoismului

Creatorul ne trimite situaţii prin care să descoperim că natura egoista este sursa neplăcerilor, noi investindu-ne toate resursele în satisfacerea dorinţelor noastre. 

Despărţirea totala de ego, de interesul propriu care îl însoţeşte la fiecare pas, eliberează omul de jugul existenţei.

Metoda prin care o recunoastem si ne eliberăm din această robie numită egoism, se numeşte Cabala, ea ne învaţă cum să trăim cele ce ni se întamplă, fără sa simtim durere.

Creatorul a emanat întreaga lume aflată în jurul nostru, între El şi punctul din inima noastră, în mod intentionat, expres ca ea să ne conducă spre dorinţa de a ne despărţi de ego şi în acelaşi timp, de suferintă.

Pe de altă parte ea ne conduce la dorinţa de a-L întalni pe Creator, de a-L percepe.

O dorinţă sinceră echivalează în spiritualitate cu fapta, căci o dorinţă genuină duce neapărat la înfăptuire. Putem ajunge la o astfel de dorinţă sincera, doar cand ne săturăm de a mai suferi, ea începand cu voinţa de a înceta suferinta. De aici încolo, suntem gata să renunţăm la ego, cauza răului. Renunţarea la ego inseamnă desprţirea de interesele personale.

Cand a încetat să mai sufere, omul este gata pentru întalnirea cu Creatorul, are deja vasul pregătit pentru a-L percepe. 

20. TIKUN - CORECTARE, prin evadarea din EGOISM

    NU există liber arbitru, desigur, cand eşti împins din spate, spre a evada din suferinţă, fără să fi fost întrebat. Alegerea e posibilă doar într-o situaţie neutra, cand omul nu se mai află în criză, cand poate alege între doua  posibilităţi, fie de a-şi urma dorinţele obişnuite, fie eliberarea din ego, de bună voie. 

Alegerea se face prin perspectiva viitorului, pentru evitarea suferinţei pe care deja a cunoscut-o.

Omul care e hotărat să mearga pe acest drum, renunţand la ego, e obligat să-şi concentreze şi să-şi consacre toate gandurile Creatorului. 

De asemenea, el trebuie să înceteze de a se gandi doar la el însuşi, cauza tuturor suferinţelor. 

Efortul permanent de a fi constient in a-şi controla gandurile, eliminandu-le pe cele nedorite, se numeşte efortul Corectării, TIKUN. 

Concesiuni de aceasta marime se pot face doar în urma unor încercări suficient de grele, care să-l determine pe om să renunţe la ego, la suferinţă. 
Un om care a ajuns la o astfel de pregătire interioară, este fericit şi împăcat cu sine, cu gradatia la care a ajuns, numita lumea viitoare, sau olam ha bah. Din acest moment tot ceea ce va infaptui, va fi consacrat Creatorului. 

În ce priveşte cerinţele materiale, el se restrange acum la strictul necesar, nu isi permite sa se favorizeze pe sine, de frica suferinţei provocate în el de orice intenţie egoistă.

În faza finală a progresului spre lumea spirituală, un Întelept Mekubal este perfect indiferent în ce priveşte propriile lipsuri materiale, este plin de experienţă, privind modul de a-si atribui toate ideile Creatorului, inclusiv în viaţa cotidiană, cu familia, la lucru etc, avand aparenţa unui om obişnuit in ochii celorlalti. 

După ce omul a investit muncă indelungată, această îndemanare devine o obişnuinţă, iar mai tarziu va deveni o a doua natură.

De aici inteleptul trece cu uşurinţă la etapa a doua a vieţii spirituale, cand poate dărui Creatorului prin faptele sale, si aceasta devine marea sa placere.

21. Eliberare de EGOISM - de dragul realizării scopului Emanaţiei - contopirea cu CREATORUL - ha-ihud im haboreh. 

    Plăcerea primită de mekubal nu este obişnuită, ci este un sentiment infinit, atat în timp cat şi în intensitate, fiind la nivel supraomenesc. 

Un mekubal se contopeşte cu CREATORUL în dragoste eternă, absolută. 

Această contopire, d'veykut, este scopul creatiei lumii, iniţiată prin desprinderea unei particule din Creator.

Contopirea cu El este posibilă doar prin parcurgerea deplina a următoarelor etape: 

suferinţă în lumea aceasta, renunţarea la plăceri, renunţarea permanentă la plăceri  prin liber arbitru şi în final, etapa intenţiei, atribuirea, ţintirea tuturor dorinţelor şi gandurilor, catre Creator.

După acestea se deschide în faţa omului calea spre o nouă viaţă, plină de voluptăţi spirituale şi de armonie, precum a fost prevazuta in programul primordial al Creatiei,  Mah'shevet ha'Briah.

Forţa spirituală numită maor ha'kabalah, lumina cabalei, poate să-l ajute pe om in a se elibera de ego, sursa durerilor. 

Această forţă are efect asupra celor ce nu pot trăi fără spiritualitate, care studiază, avand încredere că în acest fel îşi vor ajunge scopul vieţii, ieşind din granitele egoismului, spre libertate. 

Aceste persoane vor găsi în studiul cabalei sprijinul necesar şi recomandaţiile de urmat ca să scape din colivia intereselor personale. Lupta neîncetată de a-si învinge egoismul nu e scutită de suferinţă, dar este şi mai amara continuarea vieţii dinainte. 
Lumina Cabalei, Maor ha Cabala, îi conferă omului în căutare forţa spirituală necesară pentru a dori şi pentru a ieşi din Ego, simţindu-se prin aceasta cu adevărat liber.

Pentru cei care nu simt în viaţa spirituală o necesitate vitală, lumina cabalei devine întuneric, 

şi cu cat vor studia mai intens cabala, cu atat vor deveni mai egoişti, nestudind aceasta stiinta cu scopul unic şi deosebit căruia a fost destinata, Scopul Creatiei, sau realizarea Contopirii cu Creatorul. Dveykut. 

22.CUM se transformă o INIMĂ DE PIATRĂ într-o INIMĂ ADEVĂRATĂ. 

    Situaţia în care omul recunoaşte guvernarea supremă a Creatorului şi o îndreptăţeşte pe deplin, se numeşte Linie Dreapta - kav yemin, sau credinţă - emunah. 

Din momentul în care omul face primii paşi pe calea dezvoltării spirituale, el trebuie să acţioneze de parcă ar şti cu siguranţă că este înconjurat şi dominat de forţa Creatorului, unică şi generoasă faţă de universul intreg.

Deşi e conştient de situaţia sa reală, ca o persoana ce nu poseda nimic din cele dorite, si care vede pe cei din jurul sau ca suferind, totuşi trebuie să-şi reamintească faptul că înţelegerea sa e limitată, ea fiind reflectarea propriului său ego. 

Tabloul adevărat al lumii i se va dezvălui omului doar cand va atinge starea de altruism absolut, in care stare va avea credinţa puternică, si vavedea lumea diferita de cele ce ii sugereaza aparenţa lumii materiale, iar această etapă e denumită credinţa deasupra raţiunii.

Omul nu are posibilitatea să-şi perceapa corect situaţia reală înainte de a-L percepe pe Creator şi de a cunoaste Supravegherea  Divină. 

Omul nu-şi dă seama dacă se află în ascensiune spirituală, sau în cădere. El se poate crede in una din situatii, cand de fapt se află în situaţia opusă. De exemplu, el poate crede că se află în cadere, pe cand de fapt este în plină ascensiune, o situaţie în care Creatorul îi arata cine este cu adevărat, cand e paralizat de lipsa oricărei plăceri, neputand face nimic. 

Dar astfel omul este mai apropiat de adevăr decat inainte, cand se bucura ca un copil, pur şi simplu. Acum, crescandu-i înţelepciunea, îi cresc durerile, precum e scris, marbeh hochma marbeh ma'kov, dar adevărul este că omul este permanent înălţat pe scara spirituală. 
Dimpotrivă un om poate crede că este inaltat spiritual, cand de fapt este în situaţia opusă. 

Numai acele persoane care pot realiza Creatorul, ca guvernand absolut peste toţi, sunt capabili să işi dea seama de poziţia adevărată în care se află. 

Pe zi ce trece sunt mai conştienţi de caracterul lor adevărat, realizand cat este de neputincios omul de unul singur, in a se corecta, incat să se trasforme într-un altruist. 
Omul, cu cat este mai lipsit de speranta, cu atat se adresează mai ardent Creatorului, implorandu-L să-l elibereze din închisoare, el vede că nu are nici o şansă să se ajute singur, ci doar adresandu-i-se Lui prin rugăminţi, din adancul inimii. 

Atunci îi va sosi ajutorul. 

Un supliciu atat de profund, sincer, disperat, din adancul inimii, este posibil doar cand omul şi-a epuizat toate opţiile şi devine conştient de acest lucru: că a rămas cu nimic!. 

Atunci dorinţa unică si ardentă, interioara, de a percepe Creatorul, il conduce pe om la rugăciunea adevărată, izvorata din intreaga sa fiinta: aceea de a fi eliberat de inamicul cel mare al său, egoismul. Această dorinţă de a fi salvat, necesită o minune dinafara lui, şi el întradevăr se roagă pentru un miracol, iar Creatorul îi va răspunde atunci, şi numai atunci, prefăcandu-i inima de piatră, egoismul, în inima palpitand de viata adevarata, de spiritualitate. 

23. OLAM HA'AŢILUT - YIHUD HA BOREH: - UNICITATEA CREATORULUI. 

    Înainte ca acest miracol să aibă loc, înainte să fie corectat de Creator, omul care păşeşte pe drumul transformării spirituale se simte mai rău pe zi ce trece, se simte din ce în ce mai egoist cu fiecare progres, iar de fapt în acest timp e cel mai puţin egoist. Înţelege profund situaţia sa, de aceea este înclinat să se vadă pe sine din ce in ce mai rău, şi nu o persoană mai bună. Cu cat cunoaşte mai profund natura sferelor spirituale, cu atat este mai convins de natura sa opusă.  El consacră din ce în ce mai mult efort pentru studiu şi spre a înţelege cauzele adevărate ale diverselor situaţii. 

În această perioadă, e posibil să fie cuprins de deznădejde şi epuizare, însă trebuie să învingă aceste sentimente şi să menţină o stare de spirit de optimism şi de bucurie, care se bazeaza pe încrederea în Creatorul ce guvernează asupra tuturor şi asupra a toate, cu bunătate absolută.

Prin aceasta asa numita credinţă deasupra raţiunii, îşi croieşte calea spirituală, pentru a primi Lumina Creatorului, Ohr Ha Boreh.

Una din piscurile mersului înainte pe aceasta cale, este cand omul simte că a depus tot efortul posibil din partea lui, dar degeaba. Din acest moment el poate să strige din abisurile inimii cerand să fie ajutat de Creator, Boreh, căci acum e momentul de percepere absolută, a faptului că, fără nici o îndoială, eforturile omeneşti sunt aici fără efect. 

Pană in acest moment de revelaţie, omul încă avea iluzia ca prin propriile puteri poate atinge scopul dorit. 

Cat timp omul se încrede încă în propriile forţe, el nu se poate minţi şi nu poate să strige cu adevărat după salvarea din cer. Dimpotrivă, este purtat de orgoliul egoist in a-şi mări eforturile, in a continua să încerce. Dar dispariţia iluziei capacităţii proprii, îl îngenunchează pe om, conducandu-l la încetarea experientelor sterile, îl conduce la abdicarea cu mainile ridicate spre Creatorul său, implorandu-L să-l salveze de propria natură. 

Încrederea în existenţa şi unicitatea Creatorului are loc cand omul acceptă ca este, împreună cu tot ceea ce-l înconjoară, un vas unic, kli, în mana Lui. 

Realizarea Emanatorului este posibilă numai celui ce se contopeşte total cu Creatorul, Boreh, fiind ridicat la gradul Lumii Nobletii, Olam ha'Atzilut. 

La aceasta situatie se ajunge după o muncă îndelungată, depusă pentru cresterea dorinţelor potrivite, si realizeaza atunci că nu exista nimeni inafara Lui. ein od milvadoh. 

Olam Aţilut, este o lume în care acţionează cei care au reuşit să-şi anuleze Eu-l propriu şi astfel să se contopească cu Lumea Adevărului. În aceasta lume nu există altceva decat voinţa şi autoritatea Creatorului.

Omul care nu a ajuns la gradul de a percepe pe Creator, nu e obligat să accepte ideea că totul este în puterea Creatorului, astfel el nu trebuie să actioneze prin nimic.

De asemenea, el nu trebuie să-şi imagineze că a ajuns la acest grad, mai înainte de a fi intrat în lumea Atzilut, Noblete. 

Omul este obligat să acţioneze numai potrivit cu gradul la care a ajuns. Înainte de a intra în aceasta lume, Olam ha'Atzilut, omul trebuie să acţioneze conform cu ideea că, prin activitatea sa de om, e responsabil de acest proces, pe tot parcursul său. La sfarşitul acestei calatorii, trebuie să creadă şi în faptul că tot ceea ce a atins prin munca sa, ar fi obţinut oricum, fiindcă tot universul se desfăşoară respectand programul raţiunii superioare, sau a Artei Creatiei, MAH'ŞEVET HA'BRIAH. 

24. ALTRUISMUL - drumul spre contopirea cu CREATORUL 

Omul nu poate să conceapă sensul iubirii absolute şi al altruismului. Aceste sentimente sunt opuse intereselor personale, egoismului, care sunt trăsăturile sale înnăscute, şi care îi determină fiece mişcare. Altruismul, dorinţa de a se dărui celorlalţi, este dăruită de Sus, şi doar puţini sunt aleşi spre a o trăi. 

In acest caz, dacă oricum altruismul este dăruit din ceruri, pentru ce trebuie să ne ostenim atat de mult, pană la epuizare, pentru a-l realiza? 
Doar singur Creatorul are puterea să transforme natura omului, înzestrandu-l cu însuşiri cu totul noi.

Răspunsul este că este absolut necesară munca, truda celor de jos. Este nevoie de o rugăciune, motivată de o voinţă uriaşă inapoia ei, 

voinţă care nu s-ar ivi niciodată, fără să fie depuse aceste mari eforturi care conduc la recunoaşterea neputinţei omului. 

Credinţa şi munca omului, consolidate pe calea verticală de jos în sus, pregătesc terenul pentru răspunsul dat de Creator, de sus. Doar astfel e gata omul să accepte noile insusiri care laolalta constituie sufletul. Neshama.

Lupta cu împotrivirea fiecărei celule din noi de a-şi schimba natura, cu împotrivirea întregii fiinţe de a a se anula total in fata altruismului, insusirea Creatorului, conduce la îngenunchierea egoului, şi la rugăciunea pentru obţinerea unui miracol. 

Din adancul disperării şi al înfrangerii puterii iluzorii a omului, apare si se întăreşte credinţa în atotputernicia Creatorului, care răspunde doar la supliciul venit din adancul inimii, 
care il conduce spre altruism, dorinţa de a se dărui celor aflati inafara lui, ha'zulat.

În urma acestei metamorfoze, omul este apropiat de Creatorul său. 

25. Eforturile sunt mici fata de Insemnatatea Creatorului. 

Se poate ajunge pe calea negării la concluzia că merită sa investim în aceasta metamorfoză a eului. Cand ne analizăm viata, care nu duce nicăieri, cu alergarea neîncetata după existenţa zilnică, după vanităţile acestei lumi, ne întrebăm dacă n-ar fi posibil să caştigăm ceva prin schimbarea noastră, caci oricum, suntem în permanentă pierdere în viaţa actuală? 

Adevărul este că, deja în perioada de pregătire, prin efortul depus ca să atingem această metamorfoză, avem parte de percepţia scopului şi a importanţei vieţii, care creşte în noi în mod treptat, copleşindu-ne de bucurie şi plăcere, care devin din ce în ce mai puternice pe măsură ce înaintăm pe această cale şi pe măsură ce investim mai mult din noi înşine. 

Efortul depus devine neinsemnat pentru cei care percep măreţia Creatorului, pentru ei nu există decat sentimentul de bucurie. 

Acest sentiment se aseamănă cu cel trait de noi cand aducem un cadou persoanei pe care o iubim, si cand nu ne aşteptăm la nimic în schimb, fiind fericiti doar avand posibilitatea de a-i oferi darul. 

Astfel se simte un dansator sau un sportiv, acestia nu suferă din cauza efortului depus, ei trăiesc pentru această profesie. Persoana care celebrează măreţia Creatorului, abia aşteaptă o ocazie oricat de mică pentru a lucra de dragul Lui. Iar ceea ce părea candva o muncă grea, devine acum întruchiparea voluptăţii şi a libertăţii. 

26.Tabloul real al universului 

Orice lucru din lume se poate cunoaşte şi înţelege prin crearea legăturii aprofundate cu acesta, chiar dacă la început ne era cu totul străin. 

Între noi şi Creator este o mare diferenţă în ce priveşte perceptia realităţii: noi trăim obiectele ca separate de noi. Percepem obiectul care e sesizat, înţelegem obiectul care e înţeles. 
Între obiectul sesizat şi persoana ce percepe, este obligatorie existenţa unei legături în timpul percepţiei. 

Sentimentele şi simţurile sunt cele care crează în om legătura dintre el şi obiectele înconjurătoare. Informaţia primită prin intermediul simţurilor sale, este o informaţie genuină şi obiectivă pentru om. Însă e greşit să credem că aceasta e obiectivă într-adevăr. Nu e de loc in puterea omului să primească o informaţie obiectivă despre aceasta lume. 

Dacă ar apărea aici un extraterestru, noi nu putem şti în ce fel ar apare în simţurile lui, lumea noastră. Noi primim de fapt toată informaţia asupra lumii prin intermediul simţurilor, iar ceea ce simţim, noi interpretăm ca fiind obiectiv. 

Dacă acceptăm axioma că nu există decat Creatul şi Creatorul în lume, putem interpreta realitatea ce ni se dezvăluie in jur, ca fiind egala cu Creatorul însuşi. 

Cu cat înaintăm pe treptele spiritualităţii, atingem un tablou din ce în ce mai apropiat de adevăr. 

Pe treapta suprema, in varf,  ajungem să-l cunoastem pe Creator, realitatea genuină, adevarata, autentică, 
pe cand absolut tot ce percepem ca existand separat de noi, înafara noastra, va fi existent doar în simţuri, intermediarii dintre om şi realitatea din jur, într-o manieră unică fiecăruia dintre noi.

27.DE LA ÎNTUNERIC - unde Creatorul este ascuns -  spre Lumină.

    Omul care se află în situaţiile în care nu-l poate percepe pe Creator, este în întuneric, în negură. El se aseamănă cu o persoana care merge printr-un tunel şi susţine că soarele nu există. 
Traind chiar astfel de situaţii, dacă eu mă sprijin de învăţătorul meu şi pe studiul cărţilor autentice, este posibil sa inaintam pe drumul spiritualităţii. Progresand, omul va percepe că a fost determinată de sus situaţia în care şi-a pierdut credinţa, cu un scop anume, pentru a i se îngreuna situaţia, incat va abdica şi va striga după ajutor, iar atunci i se va deschide calea pentru apropierea de El. Aceste greutăţi sunt „dăruite” de Creator celor pe care doreşte să-i apropie.

Cu cat este mai dificila trecerea dela întuneric la lumină, cu atat e mai mare schimbarea realizată în om, şi odată cu aceasta creşte si bucuria Creatorului. 
De asemenea, cu cat mai adanc a plonjat în negură, cu atat i se va mări capacitatea de a-l percepe pe Creator în grandoarea sa, acest lucru producandu-i o fericire si mai intensă de noua sa condiţie spirituală, înălţată. 
În perioada în care se afla in intuneric, unde era pierdut, neavand parte de perceperea Creatorului, lipsit fiind de credinţă, omului îi rămane doar posibilitatea să se agaţe de ajutorul venit din cărţi şi de la mentorul său, căutand calea de a ieşi din acest hău. 
O rază de lumină, subţirică, o scăpărare a sesizării Creatorului, va anunţa începutul recuperării, ”salvării” .”GHEULA”. 
Această perseverare în a se menţine în sentimentul primordial, printr-o raţionalizare permanentă şi intenţionată, va face posibilă evadarea din starea de necredinţă. 
Cu timpul, omul va învăţa că aceste situaţii întunecate sunt menite să-l ajute şi nu să-i dăuneze. Ele sunt trimise anume, de sus, pentru acest scop. Astfel va învăţa sa le accepte cu înţelegere, chiar cu dragoste; va accepta faptul că insusi Creatorul a creat în el negura aceasta, va învăţa a nu se teme de obscuritate, fiind sigur că în fiecare ungher licăresc razele de lumină care aşteaptă să fie captate şi îmbrăţişate de el. 
Omul care nu va încerca să capteze razele de lumină rare, hoinare, e în pericol să rămană în întuneric, Creatorul ascunzandu-se total de el. 
Cand astfel e situaţia, cand omul este lipsit de sentimentul guvernării Creatorului omniprezent, atunci omul îşi pierde sensul care l-a însoţit pana atunci în viaţa spirituala. În aceste momente nu mai înţelege cum a putut să creadă, renunţand la raţiune şi la simţul realităţii. Acum este total lipsit de credinţă, el va continua pe acest drum pană ce Creatorul ii trimite noi scăpărări de lumină, care-l recuceresc. 

 28. LEGEA ECHIVALĂRII FORMEI 

intre OBIECTELE LUMII SPIRITUALE 

    Dorinţele omului constituie VASUL, KLI. În acest vas omul poate primi plăcerea, lumina superioară. Aceste dorinţe sunt obligate să se asemene prin natura lor şi însuşirile lor, cu lumina superioară, altfel ea nu poate intra în vas. Acest fapt este în concordanţă cu legea ”echivalării formei obiectelor spirituale”. 
Apropierea sau îndepărtarea, contopirea reciprocă şi unificarea sunt posibile numai în funcţie de aceasta lege, a echivalării, a nivelării însuşirilor”. Astfel dacă omul reuşeşte să se debaraseze de egoismul său, să-şi goleasca inima, ea se va umple cu percepţia Creatorului, potrivit legii egalării atributelor LUMINII ŞI VASULUI. 
Omul poate iesi din situaţia în care se află şi chiar poate să înainteze prin ea, doar cu o condiţie: aceea de a crede că absolut toate întamplările din viaţa lui sunt alese anume pentru el de Creatorul său, pentru a-l obliga sa înainteze spre următoarea treaptă spirituală. Prin urmare va accepta cu drag chiar şi greutăţile întampinate pe drum, uneori în situaţii disperate, precum îi apar lui. Acestea sunt situaţiile care oferă ocazia să cheme în ajutorul său pe Creator, şi chiar să-i aducă mulţumire, indiferent cat de jos şi cat de fara speranta ar fi. 

29. ŞAPTEZECI de TREPTE ale LUMII SPIRITUALE 

Esenţa spiritualităţii este esenţa eternităţii.
Ea nu se pierde din univers în nici un caz. Nici chiar cand este atins scopul final. 
Pe de altă parte, Egoismul, de esenţă pămanteană, voinţa primordială venită cu omul din momentul procreerii sale, scopul său fiind material, este menit să piară din moment ce va fi corectat.

LOC spiritual - makom ruhani - este locul ocupat pe scara ascensiunii spirituale, loc atins printr-un anumit grad de concordanţă cu însuşirile Creatorului. 
Toţi oamenii aflaţi pe o anumită treaptă spirituală, la care au meritat să ajungă, cu toţii percep, văd, trăiesc experienţe asemănătoare. 
Drumul spre Creator trece prin 70 de trepte, 70 de „feţe” diferite. Fiecare dintre ele este sesizată, identificată în mod specific, conform cu caracteristicile acelui grad. Omul care şi-a însuşit caracterul unei anumite trepte, vede o nouă lume, un Creator Nou. 
Cei aflaţi pe aceeaşi treaptă spirituală, văd aceleaşi fapte şi evenimente. De exemplu cei aflaţi pe gradaţia numită „Avraham”, văd şi ştiu cele spuse de Avraham lui Isaac, dat fiind faptul că se identifică cu esenţa acestei gradaţii, cu esenţa lui  AVRAHAM. 
Fiecare interpretare a TOREI a fost scrisă de pe treapta spirituală atinsă de acel autor. Fiecare din cele 70 de trepte spirituale există în mod obiectiv. Omul care atinge o anumită treaptă spirituală şi trăieşte în aceasta, primeşte şi vede tabloul lumii în mod identic cu acela primit şi văzut de tovarăşul său care se află împreună cu el pe acea treaptă, precum şi noi vedem lumea noastră la fel cu toţi oamenii. 

30. LUMINA SUPERIOARĂ ESTE ÎN REPAOS TOTAL

Cu apariţia perceperii minimale a ceea ce înseamnă altruism, omul intră pe un traseu întortocheat al înălţărilor şi căderilor spirituale. 
Progresul spiritual se aseamănă cu acela al unui copilaş care învaţă să umble cu ajutorul mamei. Ea îl ţine de mană, el se simte sprijinit, cand dintr-odată, mama îşi retrage mainile lăsandu-l pe copilul ei cam dezorientat, totuşi acesta continuă să înainteze spre ea. 
Doar în acest fel va putea să-şi înveţe copilul să meargă de unul singur!. 
Tot astfel, Creatorul ne aşteaptă să păşim spre El de voia noastră, pe cand noi ne simţim părăsiţi de dansul. Este scris, lumina superioară este în repaos absolut. În lumea spirituală, repaosul înseamnă lipsa unei dinamici a dorinţelor, adică acestea nu se schimbă. În lumea materială, schimbarea unei dorinţe cu una nouă duce la înfăptuirea tuturor acţiunilor noastre. Mişcarea este posibilă doar prin înlocuirea unor dorinţe cu altele.

Lumina superioară, dăruirea permanentă ce vine de la Creator, este în repaos absolut, stabil, neschimbat, gata mereu să fie a noastră. 
Noi ne aflăm mereu, chiar şi acum, într-un ocean de lumină, dar din cauza egoului încăpăţanat al nostru, nu putem simţi plăcerea adusă de aceasta lumină care ne inundă permanent. 

31. PLĂCERILE ACESTEI LUMI ŞI DROGURILE CARE NE ÎMBATĂ ÎNTARZIE CORECTAREA 

    Plăcerile acestei lumi se divid în mai multe categorii: prima este aceea a bogăţiei şi a faimei, dorită de toţi. Cea de-a doua categorie este cea a plăcerilor domestice, acceptate de toţi ca naturale. În categoria a treia intră plăcerea de a iubi, plăcerile provenite prin folosirea celorlalţi şi plăcerile induse prin încălcarea legii. Acestea din urmă sunt condamnate de societate, care le pedepseşte. Nici o societate nu acceptă folosirea drogurilor, si investeste uriaşe sume pentru lupta contra folosirii lor. Dauna pe care o provoacă este indirectă, cei drogaţi fiind reduşi la o singură nevoie, 
cea de a li se administra drogul în mod regulat, neinteresandu-i nimic pe lume! Societatea nu a găsit calea să le procure acestora drogurile necesare zilnic, si acest fapt duce la acte de violenţă şi la distrugerea propriilor familii pentru a face rost de sumele mari necesare achiziţionării drogurilor.

Plăcerile acestei lumi sunt mincinoase în esenţa lor. Goana inconştientă după fericirea pierdută, ne deruta de la calea adevărată. 
Răspunsul la infinitele căutări ale paradisului, nu se află în lumea obiectelor mărginite, efemere, ci în lumea spirituală! 
Noi suntem înlantuiti de moda capricioasă, de nevoia de a ne cumpăra mereu lucruri noi, bucuria fiind de scurtă durată şi lăsandu-ne frustraţi iar şi iar. Suntem chiar noi surprinşi cat de rapid ne pierdem interesul fata de realizările deja experimentate, proiectandu-ne scopuri noi pentru a fi atinse. 
Fără speranţă în viitor şi fără plăceri prevăzute pentru viitor, fără goana în căutarea acestora, ne simţim fără sens în viaţă. Oare goana pentru a ţine pasul cu moda, nu este asemenea dependenţei de droguri? Prin ce oare diferă plăcerile provenite de la acestea, de plăcerile oferite de restul obiectelor din viaţa materială? Oare care să fie explicaţia faptului că atat Guvernarea Superioară-Creatorul, cat şi cea de jos, a statelor din întreaga  lume, se împotrivesc cu atata vehemenţă folosirii drogurilor, promulgand legi stricte, luptand contra lor ?!

Drogul imbat si deconectează pe om de viaţă, făcandu-l indiferent faţă de dauna cauzată de ele, împiedicandu-l prin aceasta de a se lupta, de a deveni conştient de necesitatea de a se corecta. 
Un om de rand, care nu foloseşte astfel de substanţe îmbătătoare, ajunge treptat, în urma unor serii de încercări şi experienţe ale vieţii, să realizeze unde se află, să dorească o schimbare profundă - corectarea prin spiritualitate. 
Unii se apropie astfel de cabala. 
Omul ce trece prin momente de durere, cele mai grele timpuri din viaţa sa, i se adresează Creatorului, invocandu-i ajutorul. 
Drogurile îl îmbată pe om, îl păcălesc prin plăcerea fără rost, îl poartă departe de progresul spre spiritualitate, care reprezintă adevărata împlinire a condiţiei umane . 

32.Micimea omului faţă de Creator si Omul ca centru al întregii Creaţii 

Pe drumul studiului cabalei, omul întampină greutăţi mari în a rămane concentrat pe direcţia sa, chiar şi cei ce învaţă din proprie placere. 
Omul care doreşte sa studieze cu intenţia altruistă, de dragul Creatorului, se concentrează pentru a vedea în orice pe Creator. 
El se priveşte cu un ochi critic, constient în mod permanent, de a se readuce la acest punct de vedere, de a se observa de fiecare dată cand uită de acest lucru.

Singura însuşire creată în noi de Creator este aceea a egoismului nostru, astfel dacă ne reducem egoul la punctul zero, reuşim din nou să-l simţim numai pe Creator, situaţie în care ne aflam înainte de Crearea Lumii, în care trăim contopirea trupului material cu sufletul Creatorului. 
Munca interioară se efectuează prin întărirea sentimentului meschinăriei omului în comparaţie cu Creatorul, pe de o parte, iar pe de alta, trezirea sentimentului de mandrie de a fi centrul si scopul acestei CREAŢII, calitate conferită doar omului care se străduieşte să descopere scopul creaţiei lumii. Altfel, nu e demn de a fi numit centrul creaţiei, nefiind diferit de toţi ceilalţi. Din aceste 2 situaţii contradictorii se cristalizează în om doua feluri de a se adresa către Creator, una pentru a-i cere ajutorul, si una pentru a-i mulţumi pentru ocazia de a-ideveni apropiat.

33. Rugămintea şi necesitatea de a fi ajutat - Dialog neîntrerupt cu Creatorul

    Rugămintea şi cerinţa de a fi ajutat din Ceruri sunt mijloacele principale care ajută în progresul spiritual. Rugăciunea direcţionează pe om să ceară putere şi credinţă, să fie destul de tare pentru a se lupta contra egoismului, impotriva raţiunii. 
De asemenea, il ajuta să fie în stare să se încreadă în propriile forţe, si în unicitatea şi maretia Creatorului, astfel va fi destul de tare pentru a nu se teme de viitor.

Intenţiile artificiale în timpul rugăciunii ori ale faptelor nu sunt acceptate de către Creator, pe care nu-l interesează exteriorul, ci doar sentimentele venite din adancul inimii. 
Singurul lucru pe care omul trebuie să-l îndeplinească, este să munceasca sa fie sincer cu adevărat, intenţionat într-adevăr, din adancul inimii, fata de Creator, purtand un dialog permanent şi neintrerupt cu Acesta. 

34. Credinţă deasupra Raţiunii - 

EMUNAH LEMAALA ME HA-DAAT 

    Auzul - reprezintă credinţa pentru că urechea aude ceea ce inima crede. 
Vederea se numeşte ştiinţă, cunoaştere, raţiune, pentru că omul nu trebuie să creadă cele ce i se spun, ci doar ceea ce vede cu ochii săi. 
Cat timp nu e dotat din ceruri cu proprietatea de altruism, în locul egoismului, omul nu poate vedea adevărul adevărat, pentru că tot ceea ce cunoaşte, este rezultat al experientelor simţurilor materiale, egoiste, iar acest fapt va îngreuna şi mai mult eliberarea sa de ego. 
De aceea, la începutul călătoriei spirituale, omul trebuie să se împotrivească pur şi simplu ego-ului, încrezandu-se în drumul său spre atingerea sublimului, prin ceea ce se numeşte CREDINŢĂ DEASUPRA RAŢIUNII.

35. CORPUL NOSTRU, DORINŢA DE A PRIMI, CONSTITUIE însuşi EGOISMUL. 

ESENŢA spiritualului trebuie să fie apreciată la adevărata ei valoare, imensa, pentru a crea puterea de a transforma egoismul în altruism, cunoaşterea materiala în credinţă, comparand această esenţă a spiritualului, cu viaţa noastră materială, imperfectă. 
Este necesar să înţelegem inferioritatea muncii pentru susţinerea acestei vieţi materiale, şi înălţarea conferită prin dedicarea noastră, cunoasterii Creatorului. 
Este mai plăcut şi chiar mai uşor să muncim pentru acesta, decat în serviciul corpului material, niciodată satisfăcut. Satisfactiile corpului sunt mici şi efemere. Deci trebuie să punem în balanţă şi să alegem. Alegerea este liberă, depinzand numai de noi. Pe cine alegem: CREATORUL sau corpul nostru? Cu cat realizăm mai profund meschinăria noastra, cu atat ne este mai uşor să alegem partea Creatorului. 

36. LUMINĂ reflectată, lumină interioară, lumină periferica sau înconjurătoare. 

Omul care aspiră spre dezvoltarea spirituală,  este indemnat la gandire independentă şi originală, prin care se va elibera de prejudecăţile şi stereotipurile în care a trăit toată viaţa. 
Hotărarea de a acţiona conştient, nu automat, 
îl transcende pe omul care a hotărat în acest mod curajos, spre dinamica evoluării spirituale. 
Pentru a pătrunde in acest sistem, este indispensabil sa traim sentimentul de moarte spirituală din viaţa noastră cotidiană.  
A începe acest drum, avem nevoie absolută de rugăciune.
Asa cum  un sambure in pămant  e descompus total mai înainte ca planta să încolţească, tot astfel emană creşterea spirituală din sentimentul de mort viu, sesizat de omul setos de spiritual.

Pentru a ajunge la fructificare, pămantul uscat al concepţiilor precedente trebuie să fie arat şi prelucrat, astfel poate dărui bucurie si mulţumire omului care a început un drum nou, de gandire originală, cu ondulările ei spirituale. 
Înălţarea spirituală are loc prin împotrivirea la egoism, iar omul care aspira la acest scop, îşi reevaluează motivaţiile şi ambiţiile. 
Plăcerile pe care le consideră ca fiind apreciate de Creator, le permite, iar pe cele contrarii, le elimină. Pe limba cabalei, se spune că forţa dorinţei reprezinta ecranul raţiunii, deci noi socotim cantitatea de plăcere pe care o putem primi încat să-i facem plăcere Creatorului, pe măsura exactă a dragostei ce i-o purtam, Lumina Reflectată. Cantitatea de plăcere pe care hotăreşte omul să o primească, se numeşte Lumina Interioară. 
Lumina pe care nu o primeşte pentru a nu-l întrista pe Creator, se numeşte Lumină înconjurătoare. aceasta e lumina pe care, dacă ar fi primit-o, ar fi făcut-o fără sa ţina cont de Creator, ci pentru sine”. 
În acest fel toate faptele omului sunt definite prin taria dorinţei de a-i produce mulţumire Creatorului său “nahat ruah le yoţro”, şi nu prin dorinţa de a se apropia de EL, sau de a fi îndepărtat de El, acestea din urmă fiind şi ele dorinţe egoiste.