יום שלישי, 6 במאי 2014

de la o inima de piatra la o inima palpitand de viata



37. A înfăptui de dragul Creatorului


    Sentimentele cele mai puternice le percepem cu toată fiinţa, şi nu doar printr-un anumit organ. Omul care-şi analizează sentimentele şi dorinţele, poate judeca dacă inima şi raţiunea - muha ve liba - îi sunt identice. 
Pe măsura nepotrivirii acestor două, inima şi mintea, corpul arată împotrivire. De exemplu se poate verifica, în timpul citirii rugăciunii din carte, oare lucrurile sunt rostite automat? Corpul se opune dand o senzaţie de stingher fizic, tocmai în acele părţi ale rugăciunii care sunt cele mai importante şi mai eficiente. Citirea în mod automat din cartea de rugăciuni, pentru a evita aceste senzaţii, duc la pierderea efectului pentru care a fost menită rugăciunea.
Merită de verificat intenţia inimii, mesajul pe care doreşte omul să-l transmită Creatorului prin rugăciune: El este impresionat de vibraţiile inimii, ale raţiunii, ale corpului, iar nu de vorbe mormăite de buze. Rugăciunea este munca inimii, în care inima este sincronizată cu cele rostite de gură. 
Munca inimii duce la reacţia întregului corp, în care timp corpul se împotriveşte cu vehemenţă la despărtirea de egoism, încat se împotriveşte să ceară ajutorul Creatorului, acest fapt semnaland că această rugăciune este cea perfectă pentru salvarea din exilul spiritual. 

38.Evenimente istorice - rezultatul direct al egoismului şi altruismului 

Tot cele ce se întamplă poporului sunt rezultatul forţelor spirituale în acţiune. 
Este posibil să examinăm în retrospect şi să observăm cum, în decurs de sute de ani, au loc legături de cauză si efect în tot ce priveşte istoria noastră. 
Un înţelept mekubal care vede viitorul, nu se mulţumeşte să aştepte evenimentele. Fiindcă are puterea să prevadă viitorul, este capabil să evite calamităţile. 
Realitatea din lumea noastră este creată ca rezultat direct al forţelor spirituale, care acţionează dincolo de percepţia noastră. 
De aceea, înţeleptul mekubal are posibilitatea să observe evenimentele înainte ca ele să ajungă ... 
Însă dat fiind că aceste evenimente sunt necesare corectării, ele de obicei nu sunt anulate. Ele sunt mijloace trimise de Sus, ca să ne conducă spre corectare şi nu ca să ne producă suferinţă. 
Rolul celui MEKUBAL în lume nu este cel de magician, ci de a oferi ajutor tuturor prin ridicarea nivelului de înţelegere a necesităţii corectării. 
De asemenea, el poate oferi ajutor persoanelor care o solicită în mod personal.
Exilul poporului Israel, reprezentand pe toti cei care doresc sa cunoasca pe Creator, va continua pană in momentul în care  vom fi gata să ne luăm rămas bun de la dorinţele noastre egoiste.  
Cat timp nu ne vom corecta egoismul, va continua ura îndreptată către noi din toate direcţiile. Faptul că noi evreii reţinem egoismul, continuand să-l servim, dă popoarelor lumii puterea să ne domine, cu cruzime. 
Dacă am ridica oricat de putin importanţa altruismului, preferandu-l egoismului, nu am fi dispreţuiţi de nimeni, nu am fi dominaţi de nici un alt popor. 
Din momentul în care vom difuza CABALA tuturor popoarelor, doar atunci, vom obtine Tzara şi independenta/libertatea. 
Toate evenimentele istorice sunt rezultatul forţelor spirituale, egoiste sau altruiste. 
Astfel renuntarea la corectarea dorinţelor egoiste, este paralelă cu îngenunchierea faţă de celelalte naţiuni. 
  
39.Detaşarea de plăcerile materiale - schimbarea inimii de piatră într-o inimă palpitandă 

Omul nu e capabil de unul singur să-şi stăpanească inima, poate să fie el cel mai deştept şi mai talentat şi mai tare în toată lumea. Singura cale spre a se schimba, este aceea de a efectua în mod mecanic fapte bune, acestea avand înţelesul spiritual de a atribui totul Creatorului, paralel cu cererea de la Creator să ne dea o altă inimă, să schimbe vectorul dorinţelor noastre. Pretenţia trebuie să fie de a ni se da o unică dorinţă, puternică, o voinţă profundă, ea însăşi fiind rugăciunea. 
Această dorinţă uriaşă micşorează pană la dispariţie toate celelalte dorinţe. 
Pentru a crea această dorinţă unică, puternică, omul trebuie să I se dedice ceas cu ceas, zi de zi, neavand voie să dispere, chiar cand îşi dă seama cat de adanc scufundat este în ego, fiind prizonierul lui. Nu-i e permis să scada eforturile chiar cand este foarte obosit, sau cand alte probleme îi pretind atenţia.
Trebuie să ţinem minte că această muncă nu reprezintă deocamdată adevarata muncă spirituală, ci un efort egoist, pentru că realizarea transformării adevărate a egoismului, aparţine Creatorului. 
De asemenea, cand omul se opreşte pentru a-şi examina realizările, descoperă cu parere de rău că, de cand a început să studieze kabbalah, viaţa sa nu numai că nu s-a ameliorat, ci dimpotrivă, a devenit mai grea, în special comparat cu colegii care au continuat să progreseze în viaţa materială. 
Iar el, în acest timp doar stă şi studiază. 
Numai rezistenţa, la obiecţiile raţiunii şi ale trupului, căleşte şi construieşte în om dorinţa adevărată – vasul spiritual “Kli Ruhani”. 
Şi cum să ne măsuram cu torentul de mustrari?                 
Acestea sunt argumente ale ego-ului, nu are rost să intrăm în discuţie cu ele, căci oricum egoismul este menit să ne detaşăm de el. 
În schimb, să ascultăm de oamenii de prestigiu în studiul cabalei, care s-au ridicat la gradele superioare ale sferelor spirituale şi cărora le stă în putere să ne ajute să păşim pe drumul parcurs de ei. 
Trebuie să acceptăm cu înţelegere faptul creşterii egoului tocmai aproape de despartirea de acesta, şi să sperăm că acum, cu adaosul de egoism, vom reuşi să-l uram într-adevăr, astfel încat pretenţia noastră la Creator de a ne elibera de ego, va fi primită în cer, şi El va efectua corectarea noastră - hatikun. 
Ajutorul ne este trimis în măsura în care reuşim sa percepem grandoarea Creatorului. 
Cu cat acest ajutor creşte, cu atat mai mult este gata omul să se supună de bună voie, cand sesizeaza măreţia Creatorului. Astfel reuşeşte să rupă lanţurile egoismului, ale dorinţei de a primi raţon lekabel. 
Această gradaţie se numeşte metamorfoza inimii de piatră, care se simte doar pe sine, intr-o inimă vie, palpitandă, care percepe pe toţi ceilalţi.
In lumea noastră, omul înaintează cu ajutorul picioarelor - organele mişcării, iar cand îşi  atinge scopul, se foloseşte de maini pentru a primi. Organele spirituale funcţionează invers. 
Omul va atinge scopul Creaţiei numai dacă ridica mainile pentru a dărui şi refuza folosirea egoului, a raţiunii pe treptele scării spre spiritual. 

40. Suferinţele Omului de dragul corectării - Bunăvoinţa arătată de Creator 

    Dacă scopul Creaţiei e acela de a ne răsfăţa pe noi, atunci de ce drumul care conduce la plăcere este presărat cu atatea greutăţi? 
Omul a fost creat de Creatorul perfect. 
Perfecţiunea este caracterizată de repaos, în timp ce o stare de imperfecţiune, de nemulţumire, produce deplasarea, cu scopul umplerii acestui gol. Omul iubeşte repaosul, iar pentru a renunţa la odihnă trebuie să resimtă necesităţile existenţiale, ca de exemplu hrană, adăpost, etc. Trăirea unor astfel de lipsuri împing pe om să încerce a le satisface. Cu cat suferă mai mult din cauza lor, cu atat vor fi mai mari sacrificiile pe care este gata să le facă, pentru a scăpa de suferinţa cauzată de aceste lipsuri. 
Astfel, dacă Omului îi sunt trimise de Creator suferinţe cauzate de lipsa de spiritualitate, acesta va fi gata să depună eforturi pana la atingerea spiritualităţii care-i este necesară. 
Iar cand va realiza atingerea spiritualităţii, scopul creaţiei - va avea parte prin trăirea ei de o mare plăcere, care i-a fost destinată lui din zorii Facerii lumii. 
Oricine doreşte să urmeze calea spirituală, nu percepe suferinţele care-i provin din egoism, ca fiind o pedeapsă sau ca un blestem de Sus. 
Din contra, isi primeşte durerea cu drag, înţelegand că însuşi Creatorul i-a destinat-o, pentru a încerca să-l ajute. 
ÎN RETROSPECT, persoanei care a atins lumea spirituală, cu bucuriile care o însoţesc, îi devine clar cat de mult i-a lipsit spiritualitatea. 
În mod natural, lipsurile materiale produc o suferinţă mai evidentă decat lipsa plăcerii atinse prin spiritualitate. 
Pentru a-l atrage pe Om spre Divinitate şi plăcerile care o însoţesc, Creatorul îi provoacă durere cauzata prin lipsa Creatorului. 
Sentimentul de plenitudine infinită produsa prin cea mai mică plăcere atinsă prin spiritualitate, nu se poate atinge cat timp ne delectăm prin materialitate. 


41. A căuta spiritualul de dragul plăcerii - acceptat pentru începători 

Cei care se delectează prin spiritual sunt în pericol de a sta în mrejele egoului: cand cauza studiului cabalei este plăcerea conferită de spiritualitate, mai mare decat plăcerile vieţii cotidiene, de care suntem deja plictisiţi. 
În acest caz lipseşte însăşi esenţa spiritualităţii, daruirea, sau credinţa, care devine superfluă, omul dorind sa fie satisfacut şi atat. 
Totuşi, aceasta etapă este ncesară pentru începători, ajutandu-i să pornească pe calea care ii va conduce în continuare spre corectare tikun. 


42. În viaţa spirituală, daună fata de eficienţa , egalează minciună fata de adevăr. 

    Fiece persoană este convinsă că ştie cel mai bine cum trebuie să-şi trăiască viaţa. Originea acestui sentiment este concepţia egoistă căreia îi este prizonier omul, si pe care nu o poate înlătura, pentru a-şi transcende Eul. Acest fapt explică siguranţa că el este cel mai deştept din lume în ceea ce-l priveşte atat pe el cat şi dorinţele lui cele mai fierbinţi, in orice moment.
    Creatorul a creat peste lumea noastră o guvernare supremă, care constă din legi materiale clare, legile naturii. 
În viaţa din lumea noastră nu e posibil să nu te supui acestor legi. Dacă cineva sare de pe stancă, nu poate evita căderea în abis, lovitura etc. 
Aceste legi fixe, clare, au fost create anume de Creator pentru a ne învăţa să fim grijulii în a ne păstra viaţa. 
In viata materiala Omul nu înţelege că există consecinţe profunde la fiecare faptă a sa. 
El nu cunoaşte legile care îl domină chiar si dincolo de legile naturii, de respectarea cărora depinde supravieţuirea. 
El trebuie să înveţe inca de la începutul drumului spiritual că aici legea cea mai importantă este legea care pretinde să ieşim de sub controlul plăcerilor ce ne dictează acţiunile. 
Nu ne este permis sa ignoram aceasta lege, importanta ca si legile naturii materiale. 
Valorile de Adevar sau Minciuna sunt cele care determină efectul faptelor noastre asupra balanţei dintre Utilitate si Daună. 

43. Cabala, credinţă, rugăciune - drumul spre împlinire cu Lumina Creatorului  

    Lumina ajunge de la Creator, şi e resimţită de noi in simturile noastre ca o imensă plăcere. Acesta este scopul Creaţiei: atingerea Luminii care e sinonimă cu realizarea Creatorului, fiindca noi percepem Lumina emanată şi nu pe Emanator. Emunah sau Credinta, este forţa care face posibilă viaţa, speranţa că este absolut posibilă realizarea vieţii spirituale, că e posibil să fim reanimaţi dintr-o stare care se aseamănă cu moartea spirituală. 
Nevoia de a resimţi aceasta credinţă creşte pe măsură ce omul se simte mai amorţit spiritual. Rugăciunea este concentrarea eforturilor inimii în lucrul care-i este cel mai important omului, a-L percepe pe Creator şi a cere de la el viaţa. 
Străduinţa, efortul, rugăciunea devin posibile doar cat timp percepem pe Creator ca fiind „ascuns”- haboreh nistar. Adevărata rugăciune nu vine să petindă revelarea Creatorului, cea mai mare rasplata, 
ci e cerinta pentru capacitatea de a ne debarasa de ego, inamicul spiritualitatii, pentru a ne dedica acesteia, adica altruismului. 

Cand e sigur de a fi cucerit o anumită proporţie de altruism, are puterea de a primi plăcerile de dragul Creatorului, fiind conştient de faptul că acesta se delectează prin faptul ca omul are plăcere. 
Voinţa Creatorului este aceea de a-l conduce pe om la plăcere, de a-i face bine. 
Omul si Creatorul se apropie in mod gradat, prin apropierea dintre dorintele lor. 
Pe langă plăcerea de a primi Lumina Creatorului, Omul are parte de delectare infinită, prin perceperea maretiei Creatorului. 
Această plăcere reprezintă SCOPUL CREAŢIEI. 

44. Restrangerea Punctului Negru 
şi corectare sau  Ecran 

Egoismul, sigilat in noi prin natura creatiei noastre   ne stăpaneşte întru totul: de la nivelul hormonal, cel molecular, si pană la sistemele inalte ale creierului uman, subconştientul nostru şi în acesta, dorinţele noastre cele mai pure şi sublime, pe care le numim altruism. 
Omul, ha-adam, nu este capabil să facă nimic împotriva egoismului său. Cine doreşte să iasă de sub controlul egoului trebuie să acţioneze contra raţiunii şi a dorinţelor corpului, pentru a continua să progreseze pe plan spiritual. 
Fără să aştepte răsplată. 
Aceasta este calea unică de a ieşi din cadrul acestei lumi, adică lumea egoismului. 
Această metodă e definită alegoric prin cuvintele : legat cu funii pană va zice - vreau! Astfel, cand Creatorul îl va ajuta şi îl va înzestra pe Om cu natura de altruist, trupul se va mulţumi şi va accepta să funcţioneze sub legi spirituale, iar acest grad se numeste TESHUVAH - sau reîntoarcere. 
Răsturnarea naturii egoiste în cea altruistă se petrece atunci cand dorinţa de a primi, sau egoismul, sau punctul cel negru, trece printr-un proces numit proces de „restrangere” - ţimţum. În cursul acestui proces Lumina Creatorului dispare din ego, şi îşi face apariţia corectarea, denumită ecran-masach. 
Cu ajutorul aşa numitului ecran, egoismul e schimbat în altruism. 
Nu avem posibilitatea să cuprindem cu mintea cum are loc acest miracol, decat trecand noi înşine prin aceasta metamorfoza! 
Pană atunci, ni se va părea ireală posibilitatea schimbării legii de bază a naturii, conform căreia, nu ne este dat să realizăm un lucru care nu e în granitele dorinţei de a primi. 
Însă iată miracolul înfruntă legea şi dintrodată, are loc, chiar acolo unde nu a reusit voinţa noastră. 
După ce se petrece acest miracol, transformarea egoismului în altruism, Omul descoperă că toate faptele sale răman precum au fost, şi că nici în noua situaţie nu are ce dărui Creatorului, care este perfect. Omul va înţelege că tot ce doreşte Creatorul, este de a-i oferi omului perfecţiunea, egalarea cu El.
Omul nu poate răspunde în aceeaşi măsură Creatorului în schimbul plăcerilor infinite cu care este copleşit, dar găseşte singura cale de a dărui Creatorului, aceea de a primi plăcere, pe cand este conştient de originea ei, şi primeste cu singura condiţie, de a-i produce LUI, Creatorului, plăcere, prin aceleaşi fapte, ca şi înainte. 

Dar şi în acest fel, gandul, intenţia, nu aduce profit Creatorului în aceeaşi măsură cu Omul. 
Intentia permite omului să aibă parte de plăceri infinite, fără sentimente de vinovăţie si ruşine. 
Acum, cand a ajuns să se echivaleze cu Creatorul, devenind altruist în loc de egoist, omul se poate delecta cu plăceri spirituale, adică poate să primească la infinit, aşa cum poate primi doar cel ce nu primeşte pentru propria sa plăcere. 
Aceasta este, de fapt, condiţia care permite delectarea infinită. 

אין תגובות:

הוסף רשומת תגובה